Voi începe prin a-ţi spune să nu te gândești la somn. Barcelona are atât de multe de oferit încât nu ţi-ar ajunge nici o săptămână. Dar tu ai numai 24 de ore, aşa că uită de bifat obiective şi gustă atmosfera.
Alege un hotel în zona Placa Catalunya. Aici ai uşor acces cu metroul sau autobuzele. Şi este la capătul celei mai turistice zone, bulevardul Las Ramblas, plin de cafenele, suveniruri şi cea mai colorată lume pe care ţi-o poţi închipui.
Este posibil să nu ai timp să te aşezi de trei ori în această zi la un restaurant. Însă poţi pe drum să îţi cumperi sandvişuri incredibil de bune cu jamon. Vei vedea în drumul tău numeroase magazine unde atârna de tavan cu zecile.
Şi există, desigur, tapas. Prin tapas ai putea înţelege aperitive, de la ciuperci umplute până la fel de fel de mici sandvişuri. Se oferă adesea în baruri împreună cu băutură. Dar poţi comanda şi în porţii mai mari, astfel încât să constituie o masă.
Paella. Este imposibil să ajungi în Spania şi să nu încerci Paella. Ea vine în multiple combinaţii, de la orez cu fructe de mare la orez cu pui şi legume. Există chiar restaurante în care poţi sta să priveşti cum se face.
Barcelona este un oraş întins, cu foarte multe locuri de vizitat. Cum timpul este scurt este o idee foarte bună să iei un autobuz turistic. Doar aşa, cât să ai o privire de ansamblu asupra acestui oraş incredibil.
Sagrada Familia. Acest oraş este oraşul lui Gaudi. Orice clădire ai vedea concepută de el îţi va schimba părerea despre arhitectura. Şi ar fi minunat să poţi străbate oraşul ca să le descoperi. Însă pe moment te poţi opri la catedrala Sagrada Familia.
Las Ramblas. Probabil vei sta foarte mult pe acest bulevard care te duce până aproape de mare. Pentru că ai aici foarte multe restaurante, iar pe străduţele adiacente este plin de baruri. În plus, stradă în sine este o scenă de spectacol.
Cum acest bulevard te duce către port şi plaja vizitează şi această zonă. Nu te lăsa păcălit, ea este foarte întinsă şi te poate imediat obosi. Din fericire ai şi aici foarte multe restaurante şi baruri. Comandă o sangria şi admiră marea.
Seara te aşteaptă cartierul gotic Barri. Din fericire şi el este tot în zonă. Îndreaptă-te către Placa Reial. Aici există numeroase cluburi şi baruri. Iar distracţia poate să apară oricând.
Nu te mira dacă vei simţi nevoia să baţi străduţele până dimineaţa. Barcelona are acest efect asupra tuturor.
Fii la curent cu ultimele oferte și articole de pe MyCityBrake.ro
Despre noi
MyCityBreak nu este site-ul unei agenţii de turism prin care poţi cumpăra direct bilete de călătorie. El nu este nici un blog în care ne povestim experienţe de călătorie.
MyCityBreak este mai degrabă situl în care visam la călătorii viitoare. Căutăm noi destinaţii pe care le-am putea avea în cele câteva zile în care ne smulgem din cotidian. Căutăm să aflăm cât mai multe lucruri interesante despre locurile în care vom ajunge, astfel încât să profităm la maxim de fiecare călătorie. Căutam trucuri ca să ajungem mai uşor, să cheltuim mai puţin, să alegem cea mai bună perioadă şi hotelul cu oferta cea mai bună. Știi și tu, este o adevărată muncă să pregățesti bine o călătorie, iar uneori nu ai timp de asta. Aici te putem ajuta.
Email
contact@mycitybreak.ro